Clădirea „Vigadó”

Date despre monument

Cod: HR-II-m-B-21141

Datare: 1904

Date istorice 

Teatrul maghiar își are rădăcinile la sfârșitul secolului al XVIII-lea, dar a devenit un factor cu adevărat influent în viața socială și culturală abia în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. În acea perioadă, teatrul nu mai era doar o formă de divertisment; a devenit o chestiune de mândrie națională și un centru al vieții sociale. În paralel, construcția de teatre a înflorit, iar până la sfârșitul secolului, teatrele și sălile sociale erau construite în toată Transilvania, în timp ce casele culturale din mediul rural au devenit centre comunitare.  

În Miercurea-Ciuc exista o cerere de lungă durată pentru un spațiu cultural modern, dotat cu săli generoase, scenă și toate facilitățile necesare. Până în 1903, presa locală sublinia tot mai frecvent necesitatea acestui proiect, mai ales că orașul vecin Sfântu Gheorghe construise deja o sală socială impresionantă. Drept urmare, autoritățile județene au anunțat în noiembrie 1903 că va fi construită o sală pentru evenimente, reprezentativă și modernă, un centru al vieții culturale și sociale.  

Clădirea urma să găzduiască la parter o cafenea elegantă și camere auxiliare, iar la etaj săli de bal și săli pentru evenimente. Contractul de construcție i-a fost atribuit în martie 1904 lui Koch Károly din Budapesta pentru 136.888 coroane și 15 fileri. Încălzirea și iluminatul clădirii au fost proiectate de Szász Róbert, un inginer de excepție din cadrul Oficiului de Arhitectură de Stat, care a recomandat încălzire centrală cu abur și iluminat electric sau aerogen dacă electricitatea nu era disponibilă.

Publicul a așteptat cu entuziasm clădirea, care promitea să fie un palat elegant în stil modern, cu interioare sofisticate. Bartha Artur, designer și decorator din Budapesta, a câștigat contractul pentru amenajarea interioară pentru suma de 24.000 coroane. Clădirea „Vigadó” a fost inaugurată oficial în data de 31 decembrie 1904. Din cauza construcției grăbite și a problemelor tehnice, încălzirea și iluminatul sălii mari s-au dovedit rapid insuficiente, iar clădirea a trebuit să fie închisă temporar în ianuarie 1905.  

Soarta clădirii a rămas incertă ani de zile. Au fost concepute mai multe planuri de renovare, dar izbucnirea Primului Război Mondial a împiedicat implementarea lor. Până în anii 1910, interesul pentru viața socială de tip cazinou a scăzut, „Vigadó” și-a pierdut treptat importanța, iar sala sa mare a fost transformată în cinematograf. Astăzi, clădirea care a avut denumirea de „Cinema Vechi” așteaptă consolidarea, însă istoria sa rămâne o parte importantă a patrimoniului cultural al localității Miercurea-Ciuc, amintind de epoca de aur a orașului de la începutul secolului și de pasiunea pentru arhitectură.

Descrierea edificiului

La sfârșitul secolului al XIX-lea, teatrul și viața culturală publică deveniseră centrale în viața socială din Ungaria, generând o cerere tot mai mare pentru spații culturale reprezentative și în orașele transilvănene. În Miercurea-Ciuc, această cerere a atins apogeul în 1903, ceea ce a condus la construirea modernei clădiri „Vigadó”, proiectată să respecte cele mai înalte standarde ale vremii.  

Clădirea impresionantă găzduia la parter o cafenea elegantă și alte încăperi, iar la etaj săli de bal și săli pentru evenimente sociale. Finalizată la sfârșitul anului 1904, clădirea „Vigadó” a devenit rapid una dintre bijuteriile arhitecturale ale orașului, cu un design modern și aranjamente interioare sofisticate. În ciuda problemelor tehnice inițiale, a devenit repede centrul vieții comunitare locale, găzduind baluri, spectacole și mai târziu un cinematograf.

Bibliografie selectivă

Császár László (ed.). Tipuri de clădiri în Ungaria de după Compromisul austro-ungar, Centrul de informare în construcții, Budapesta, 1995, pp. 23–33., 62–78.

Kocsis Lajos. Istoria proprietăților private din Ciuc (1869–1923). „Promotorul prosperității secuilor”, Birou Editorial Miercurea-Ciuc, Miercurea-Ciuc, 2008, pp. 132–134.

Pál Judit. Dezvoltare urbană în Ținutul Secuiesc (1750–1914), Editura Pro-Print, Miercurea-Ciuc, 2003, pp. 421–432.

Vofkori György. Istoria ilustrată - Miercurea-Ciuc și Șumuleu-Ciuc, Typografika, Békéscsaba, 2007, pp. 131–133.

https://referinte.transindex.adatbank.ro/enciclopedie/monument.php?id=440