chevron_right
Monitorul oficial local

ÎN ATENȚIA LOCUITORILOR ȘI PROPRIETARILOR DE PE STRADA TANOROK

Stimată Doamnă, 

Stimate Domnule,

 

Ne-am asumat responsabilitatea și ne angajăm să o respectăm: vom aduce toate străzile din Miercurea-Ciuc la standardele secolului XXI! Strada Tanorok nu face excepție: este deosebit de important ca această nouă stradă, apropiată de centrul orașului, să aibă o imagine stradală modernă. Până în acest moment, prin colaborarea cu Dvs., am reușit să înregistrăm progrese mici, dar semnificative. Fără îndoială, ținta este încă îndepărtată, dar direcția este corectă!

Acum am ajuns într-un moment crucial: trebuie să finalizăm în curând clarificarea situației juridice a drumurilor, în caz contrar, vom rata investițiile foarte importante.

Înainte de a detalia acest aspect, să privim înapoi și să vedem ce s-a schimbat pe strada Tanorok în ultimii trei ani!

Una dintre cele mai importante intervenții a fost în domeniul întreținerii străzilor. Întreținerea străzilor pietruite este un proces fără sfârșit: vremea și aglomerația din ce în ce mai mare a traficului îngreunează mentenanța ei. Întreținerea majoră se efectuează la fiecare doi-trei ani, iar reparațiile minore se efectuează anual. În ultimii doi ani, am cheltuit aproape 42,5 mii de lei din bani publici pentru pietruirea străzii Tanorok. Suma nu conține deszăpezirea, care trebuie realizată cu o frecvență mai mare de către Eco-Csík SRL.

Un alt pas important este îmbunătățirea rețelei de iluminat public. În 2022 am instalat 12 stâlpi noi de iluminat, dintre care doi, pentru iluminarea specială a trecerii de pietoni de pe strada Lunca Mare. Procesul nu este încă finalizat: planul nostru actual de extindere a rețelei de iluminat public include încă 6 stâlpi noi de-a lungul tronsonului de lângă pârâu.

Anul trecut a fost marcat și de o evoluție practică: au fost instalate indicatoarele cu numele străzilor, care reflectă imaginea orașului și consolidează identitatea locală.

Conștientizăm că toate acestea nu sunt încă suficiente. Investițiile cu adevărat spectaculoase și așteptate abia acum urmează. În anii următori, prioritățile includ extinderea infrastructurii (construcția rețelelor de apă și canalizare) și asfaltarea.

În ceea ce privește extinderea rețelei de apă și canalizare pe strada Tanorok, aceasta se va întinde pe circa 600 de metri, proiectul Harvíz SRL se află la o etapă importantă: în decembrie anul trecut a fost anunțată achiziția publică pentru lucrările din Miercurea-Ciuc.

Realizarea utilităților publice și asfaltarea au un obstacol semnificativ, care poate fi depășit doar prin colaborare: o parte din drumurile existente sunt în continuare proprietăți private. Ultimele evoluții au fost îngrijorătoare: PNRR a respins proiectul privind extinderea rețelei de canalizare în zona Ciba din cauza situației nerezolvate a dreptului de proprietate. Subliniem că nu au fost excluse doar acele părți de drum din plan, unde traseul rețelei publice trecea prin proprietăți private, ci întregul proiect a eșuat – afectând astfel și gospodăriile care au donat deja orașului partea lor de teren.

Pentru realizarea investițiilor publice, vă rugăm cu respect să demarați cât mai curând procesul de donație! Mulțumim în același timp proprietarilor care au contribuit deja în acest sens! Este important să conștientizăm cu toții că dezvoltarea depinde de claritatea situației juridice a străzilor!

Vă mulțumim anticipat pentru colaborare!